Populaţie
- Patrimoniul cultural al populaţiei din RBDD
- Distribuţia populaţiei pe teritoriul RBDD
- Activităţi tradiţionale
- Structura etnică a populaţiei
Patrimoniul
cultural al populaţiei din RBDD
Prin bogăţiile sale naturale şi poziţia sa geografică,
Delta Dunării cu relieful său variat şi roditor,
cu clima sa văratică şi cu diversitatea de bogăţii
naturale, a atras prezenţa omului.
Pentru timpurile preistorice, vestigiile arheologice sunt singurele
izvoare care ne vorbesc de vechimea şi formele de cultură
şi civilizaţie ale omului care a trăit aici. Tot litoralul
de la Sinoie şi până la insula Popina din nordul
lacului Razim a fost vatra de formare şi evoluţie a civilizaţiei
neolitice de tip Hamangia (azi Baia) – 5000- 3000 a.Chr.
Figurinele de lut ce aparţin acestei culturi sunt exprimări
ale unei vieţi spirituale cotidiene, iar cele două statui
de lut, cunoscute cu numele de “Gânditorul”
şi “Femeia şezând”, reprezintă familia
pereche şi sunt considerate capodopere ale artei neolitice universale.
Fortificaţiile cu şanturi şi valuri de pământ
de pe promontoriile de la Sinoie, Enisala, Babadag, Tulcea
şi Somova, etc. şi movilele răzleţe de-a lungul fluviului
sau pe creasta colinelor de la Dunăre la Razim, sunt
vestigiile rămase din organizarea comunităţilor
din epoca civilizaţiei fierului (1200- 500 a.Chr.).
Tezaurul princiar descoperit într-un
astfel de mormânt tumular la Agighiol, la care se alătură
bogatele necropole de la Murighiol şi Enisala, ca şi marea
cetate de refugiu de la Beştepe, sunt documente şi afirmări
ale unei civilizaţii sedentare creată de autohtoni
geţi, după cum i-am cunoscut din izvoarele greceşti,
sau daci, după cele romane.
Urcând spre nord descoperim un mare
centru economic în perioada romană, oraşul Halmyris
(azi Murighiol). După Dinogeţia (de pe insula Bisericuţa
din satul Garvăn), Halmyris este cel mai cunoscut din
punct de vedere arheologic dintre toate cetăţile: Salsovia
(Mahmudia), Talamonium (Nufăru), Aegyssus (Tulcea), Noviodunum
(Isaccea), sau altele al căror nume s-a pierdut în
timp, cum sunt cetăţile romane de la Enisala, cea de
pe dealul Parcheşului, etc.
Portulanele şi hărţile genoveze,
ca şi izvoarele bizantine, vorbesc foarte mult de pescuitul
şi de comerţul cu tot felul de produse în sec. X- XV
în porturile dunărene la Solina (Sulina de azi),
Licostoma (Periprava), Vicina (ipoteze incerte asupra vetrei
sale).
Războaiele ruso-turceşti din sec. al XVIII-lea şi al
XIX-lea, ca şi administraţia rusească în Delta
Dunării de până la 1856 au distrus tot
ce-a putut exista aici din perioada existenţei Dobrogei la
Ţara Românească şi la Moldova şi mai ales din
perioada stăpânirii turceşti.
Cele două mari centre comerciale
din inima Deltei Dunării: Chilia şi Sulina, au renăscut
după războiul Crimeei. În perioada de
la 1856 şi până la 1940, Sulina a cunoscut o
dezvoltare economică, urbanistică şi spirituală,
nu atât prin amploare, cît mai ales printr-un
specific care a reuşit să o individualizeze între
toate oraşele dunărene din ţara noastră. Din
toată zestrea sa spirituală şi urbană,
astăzi mai dăinuie câteva clădiri,
în frunte cu Palatul Comisiei Europene a Dunării,
farurile ei vechi şi noi, iar bisericile şi cimitirul său
îi dau cu prisosinţă imaginea oraşului cosmopolit
de altădată.
Distribuţia
populaţiei pe teritoriul RBDD
La sfârşitul secolului XIX în
Delta Dunării locuiau circa 12.000 locuitori, iar în
preajma celui de al doilea război mondial (1940) în
Delta Dunării erau circa 14.000 de locuitori.
Pe teritoriul rezervaţiei sunt în prezent: 25 aşezări
umane (un oraş - Sulina) cu o populaţie de 14 583 locuitori
în 2002, din care 68.5% în localităţile
rurale şi 31.5% în Sulina.
Aceste localităţi sunt concentrate
în cea mai mare parte în lungul braţelor Dunării şi
ocupă suprafeţe reduse de teren din cauza suprafeţelor
mici de terenuri neinundabile existente.
Densitatea populaţiei este de circa 3,5 locuitori/km2, raportată
la suprafaţa continentală a rezervaţiei.
Populaţia activă din rezervaţie este de circa 35,3%
având un grad de ocupare de cca 81.4% repartizat diferenţiat
pe activităţi:
- pescuit şi piscicultură (15,3%),
- agricultură şi silvicultură (29%),
- industrie, construcţii, comerţ, prestări servicii
(15,7%),
- turism, transporturi, comunicaţii (15,4%),
- sănătate (1,9%),
- învăţământ, educaţie, cultură
(5,7%),
- administraţie publică (13,5%)
- alte activităţi (3,6%).
Rata şomajului este de 18,6% şi este neuniform distribuită
în localităţile rezervaţiei.
Activităţi
tradiţionale
Din cele mai vechi timpuri, pescuitul a constituit principala
ocupaţie a locuitorilor din Delta Dunării. Deşi astăzi
resursa piscicolă a cunoscut un regres, pescuitul este
în continuare principala preocupare. Localităţile
unde pescuitul reprezintă principala activitate a locuitorilor
sunt: Crişan, Mila 23, Gorgova şi Sfântu Gheorghe.
Cea de-a doua ocupaţie principală
a locuitorilor Deltei o constituie creşterea animalelor, care
dintr-o activitate temporară (transhumanţa) a devenit
o preocupare permanentă la sfârşitul secolului
XIX. Localităţi cu tradiţie în creşterea animalelor
sunt: Letea, Periprava, C.A.Rosetti, Sfiştofca şi Caraorman
Agricultura tradiţională a fost practicată mai
ales în zonele cu suprafeţe mari de teren arabil: Chilia,
Pardina, Plaur, Sălceni, Ceatalchioi şi Pătlăgeanca,
formate din soluri aluviale de pe grindurile fluviatile cu
risc mic de inundare.
Din cauza solurilor sărace (nisipoase),
agricultura a cunoscut o mai mică dezvoltare pe grindurile
marine Letea şi Caraorman.
După 1960, pescuitul şi agricultura au cunoscut modificări
prin intensificarea exploatării stufului (mai târziu
abandonate), amenajări piscicole, mari incinte agricole
şi silvice.
Structura
etnică a populaţiei
Structura etnică a populaţiei, conform datelor
recensământului din 2002, era:
Români: 12 666 persoane (87%)
Ruşi, Lipoveni: 1 438 persoane (10%)
Ucraineni: 299 persoane (2%)
Alte etnii: (1%)
- Rromi: 69 persoane
- Greci: 63 persoane
- Turci: 17 persoane
- Unguri: 12 persoane
- Bulgari: 3 persoane
- Germani: 2 persoane
- Armeni: 2 persoane
- Alte naţionalităţi: 12 .
» sus în pagină
|
