X

COMUNICAT DE PRESĂ - MANAGEMENTUL PĂȘUNILOR ÎN REZERVAȚIA BIOSFEREI DELTA DUNĂRII

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a organizat, în data de 28 noiembrie 2017, un seminar cu tema „Managementul Păşunilor în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării”, activitate ce face parte din proiectul DANUBEparksCONNECTED - Bridging the Danube Protected Areas towards a Danube Habitat Corridor (DANUBEparksCONNECTED - Rețeaua de Arii Protejate Dunărene, un Coridor de Habitate al Dunării), finanțat din Programul Transnațional Dunărea.

Proiectul urmăreşte crearea unei punţi de arii protejate dunărene pentru a contracara fragmentarea peisajului şi a habitatelor dunărene, şi pentru a consolida fluviul Dunărea ca un coridor ecologic cheie, aceasta reprezentând o prioritate a politicilor Uniunii Europene. În cadrul proiectului, respectiv al Pachetului de Lucru WP5 Coridorul de Habitate Terestre Dunărene (Pășuni Uscate), va fi elaborat un studiu privind pășunile specifice habitatelor xerofile și speciile emblematice de orhidee din Rezervația Biosferei Delta Dunării (R.B.D.D.). În acest sens, primul pas în pregătirea studiului este reprezentat de acest seminar trans-sectorial la nivel naţional ce a avut drept scop informarea şi conştientizarea publicului şi a factorilor interesaţi asupra păşunilor specifice din aria noastră protejată.

Obiectivele seminarului au fost creşterea nivelului de informare şi conştientizare a populațiilor locale despre biodiversitatea pășunilor naturale din R.B.D.D. precum și a modului de administrare a acestora. S-a urmărit identificarea problemelor locale, dar și definitivarea acțiunilor viitoare, precum și întărirea capacităţii instituţionale a A.R.B.D.D. prin informarea şi conştientizarea publicului asupra conservării valorilor habitatelor naturale, în scopul de a obţine sprijin în vederea realizării/implementării tuturor obiectivelor propuse în cadrul proiectului.

La Seminar au participat reprezentanți ai autorităților locale, respectiv Consiliul Județean Tulcea, Prefectura Tulcea, Primăria Tulcea, primării din R.B.D.D. și limitrofe, Agenţia de Protecţie a Mediului, Parcul Naţional Munţii Măcinului, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale, Institutul Național de Cercetare- Dezvoltare Delta Dunării, dar şi stakeholderi interesați (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Tulcea, Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării, Asociația Grup Local pentru Pescărie Durabilă în Delta Dunării, ONG-uri, reprezentanţi ai asociaţiilor de crescători de animale, mass-media și publicul larg).

Cuvântul de bun venit rostit de domnul Guvernator Mălin-Matei Muşetescu, mesajul domnului Vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, George Luchici, prezentările proiectului DANUBEparksCONNECTED şi a activităților Pachetului de lucru WP5 Coridorul de Habitate Terestre Dunărene (Pășuni Uscate), precum şi prezentările experților cu tema ”Orhideele din Rezervația Biosferei Delta Dunării”, Dr. Adrian Oprea, Biolog principal, Grădina Botanică „Anastasie Fătu” Iași şi ”Pășunile din Rezervația Biosferei Delta Dunării”, Biol. Silviu Covaliov, Cercetător Științific, INCDDD Tulcea, au reuşit să ofere publicului o imagine de ansamblu privind activităţilor proiectului, istoricul Reţelei DANUBEPARKS, asupra obiectivelor şi direcţiior de implementare pentru viitor.

Având în vedere interesul pe care participanţii l-au arătat pentru acest subiect, considerăm că evenimentul şi-a atins scopul, anume acela de a crea un cadru de înțelegere a problemelor care va facilita, în timp, implementarea unui management adecvat pentru aceste zone importante din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.         

Relaţii suplimentare se găsesc pe paginile web a proiectului:


http://www.interreg-danube.eu/approved-projects/danubeparksconnected

www.danubeparks.org

>>> Comunicat de presă

>>> Poster seminar

publicat: 29 noiembrie 2017