|
Rezervaţia
Biosferei Delta Dunării (harta)
În conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1993 Rezervaţia Biosferei Delta Dunării,
zona de importanţă ecologică naţională şi internaţională, cuprinde următoarele unităţi fizico-geografice:
• Delta Dunării
• Dunărea maritimă
până la Cotul Pisicii
• Sectorul Isaccea- Tulcea cu zona inundabilă
• Sărăturile Murighiol - Plopu
• Complexul lagunar Razim- Sinoie
• Litoralul Mării Negre de la Braţul Chilia până
la Capul Midia
• Apele maritime interioare şi marea teritorială,
până la izobata de 20 m
Suprafaţa totală a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării : 5 800 km2, din care:
- 3.510 km2 delta propriu-zisă– sectorul românesc,
- 1.145 km2 Complexul lacustru Razim – Sinoie,
- 1.030 km2 apele marine până la izobata de 20 m,
- 13 km2 albia Dunării între Cotul Pisicii şi Isaccea (pe teritoriul României) şi
- 102 km2 lunca inundabilă a Dunării între Isaccea şi Tulcea
Delta Dunării
Conform literaturii de specialitate (Gâştescu,
1989), Delta Dunării reprezintă teritoriul cuprins
între prima bifurcaţie a Dunării (Ceatalul Chiliei),
mărginit la est de litoralul Mării Negre, la
nord de braţul Chilia şi la sud de complexul lacustru Razim
Sinoie.
Delta Dunării propriu-zisă
este cea mai mare componentă a rezervaţiei şi are o
suprafaţă totală de circa 4178 km2, din care
cea mai mare parte se găseşte pe teritoriul României,
adică 3510 km2, reprezentând circa 82%, restul fiind situată pe partea stângă
a braţului Chilia, inclusiv delta secundară a acestuia, în
Ucraina.
Ţinând cont de geneză, hipsometrie,
relaţiile hidrice dintre braţele Dunării şi zonele
interioare, diferenţierile climatice şi variaţia peisagistică,
în Delta Dunării se pot distinge două
mari sectoare - delta fluviatilă şi delta fluvio-maritimă.
Delta fluvială reprezintă
partea cea mai veche din spaţiul deltaic, ce s-a format într-un
fost golf al Dunării. Principala sa caracteristică
e suprafaţa relativ mare a grindurilor fluviale, în
timp ce ariile depresionare sunt mai mici şi cu multe lacuri
(deasemenea de mici dimensiuni), aflate într-un grad
înaintat de colmatare.
Delta fluvio-maritimă se desfăşoară între aliniamentul grindurilor
maritime Letea - Caraorman - Crasnicol în vest şi ţărmul
mării în est. Ea cuprinde, pe lângă
grindurile maritime Letea, Caraorman şi Sărăturile
un important complex lacustru (Roşu - Puiu) şi suferă
modificări importante la contactul cu Marea Neagră.
Complexul
lagunar Razim-Sinoie
A doua componentă a rezervaţiei,
este situată în sudul Deltei Dunării şi
ocupă o suprafaţă totală de circa 1145 km2, din care suprafaţa
lacurilor este de 863 km2. Cea mai mare parte a complexului
o constituie zona depresionară (vechiul golf Halmyris) ocupată
iniţial de apele mării şi care a fost compartimentată ulterior,
prin formare de cordoane şi grinduri.
În ultimile decenii complexul a suferit foarte mari
modificări datorită acţiunii umane fiind transformat
în rezervor de apă dulce pentru alimentarea sistemelor
de irigaţii amenajate în jurul complexului.
Dunărea
maritimă
Este o altă componentă deltaică
dispusă între Ceatalul Ismail şi limita vestică
a rezervaţiei – Cotul Pisicii, între milele Mm 43
– Mm 74.
Zona
inundabilă Isaccea-Tulcea
Este situată în amonte de municipiul
Tulcea. Zona are aspectul unei depresiuni şi constituie un
sector de luncă neîndiguit, fapt ce determină
ca în timpul apelor mari de primavară să fie inundat,
alimentând lacurile şi zonele mlăştinoase acoperite
cu stuf şi plaur.
Zona
Sărături-Murighiol
Lacul Sărături, situat pe
terasa Dunării, are o lungime de 2 km şi o lăţime de
500 m. Apele lacului sunt puternic salinizate, caracterizate
prin marea bogăţie de zooplancton şi fitoplancton.
» sus in pagină
|
